alvin

…nu am mai

Circula  intr-o vreme pe mailuri un clip haios cu un stol de vrabii care erau foarte rautacioase cu un pasaroi prietenos din cale afara.Pana la urma o patesc si ele…dar nu scriu acum ca sa povestesc desene animate.Am vazut pe fereastra ceva asemanator insa cu ciori…pe o antena(pe o bara orizontala a acesteia) din  fata ferestrei mele stateau 2 ciori(“modelul” gri cu negru, ornitologii stiu mai bine).Cea mare avea probleme cu stabilitatea: una-doua…venea cu capul in jos!De aici si asemanarea cu clipul respectiv.De fiecare data se zbatea, dadea din aripi si revenea in pozitie normala.Dupa cateva evenimente(o urmaream amuzat in timp ce ma imbracam) se resemneaza si ramane asa:stateau pe bara doua ciori, una bine mersi, cealalta cu capul in jos. Cioara mai stabila remarca asta si se “da mai aproape” sa cerceteze fenomenul…si dupa ce se dumireste, incepe sa o ciuguleasca de picior pe amica suspendata …asta si-l retrage si se mai tinea cu unul singur.Cioara se duce si i-l ciuguleste si pe ala.Asa ca aia isi da drunul…dar nu vine in cap ca stie a zbura!Apoi au plecat amandoua spre alta casa sau copac, nu stiu…am ramas incantat de ce vazusem si suparat ca nu am avut cu ce sa filmez momentul!Ar fi devenit star videoclipul cu asa ceva.Ramane faptul confirmat inca o data, ca ciorile ca si rudele lor , corbii, sunt grozav de inteligente si stiu sa se amuze!

Imi pare foarte rau de moartea angajatilor ONU din Afganistan .Tara primitiva, oameni needucati, riscuri …dar mai e ceva.Mi-a reamintit o temere mai veche.Mi-a fost de cateva ori teama, in diverse situatii critice nu atat de moarte ci de publicitatea de dupa.Romanul carea mutit zilele acestea se pare ca era un om deosebit din toate punctele de vedere.Dar iata, oamenii isi vor aminti de el…ca de romaul decapitat de cretinii aia.Nimic din omul care a fost nu va razbate de ambalajul acesta.Mi se pare cel mai absurd mod de a iesi din scena.Dincolo de barbaria si chinurile indurate in ultimele momete ale vietii ramane un semn de exclamare urias provocat de interesul general nu pentru omul care ai fost ci pentru modul crancen in care altii au decis sa pleci “dincolo”….

SCRISOARE DIN BASARABIA
de Grigore Vieru

Cu vorba-mi stramba si pripita
Eu stiu ca te-am ranit spunand
Ca mi-ai luat si grai si pita
Si-ai navalit pe-al meu pamant.
In vremea putreda si goala
Pe mine, frate, cum sa-ti spun,
Pe mine m-au mintit la scoala
Ca-mi esti dusman, nu frate bun.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut .
Credeam ca un noroc e plaga ,
Un bine graiul cel slutit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost mintit!
Cu pocainta nesfarsita
Ma rog iubitului Isus
Sa-mi ierte vorba ratacita
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Afland ca frate-mi esti, odata
Scapai o lacrima-n priviri
Ce-a fost pe loc si arestata
Si dusa-n ocna la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnasii scot si astazi sare
Si nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut

Dar pana la urma i-am aratat-o…si el a fost surprins de aspect dar atat.Ma gandeam ce sa fac, simteam nevoia sa o arat cuiva care se pricepe, era prea stranie si statea acolo cuminte…nu facea nimic sa iasa(nu ca ar fi putut…).Ma gandisem sa merg la Bucuresti, o iau cu mine si i-o arat unui cercetator.Poate fi o descoperire epocala, o noua specie…poate un altfel de metabolism si, de ce nu, viata constienta(nu statea ea asa de inteleapta, stiind ca nu are scapare?).Ma plimbam si ma gandeam la asta.Bun si ce realizez?Daca este chiar asa de importanta, o sa ma creada cineva ca am gasit-o pe fereastra din dormitor?Daca respectivii cercetatori or sa-si aroge toate meritele, dornici sa apara la televizor si sa-i dea regnului numele lor.Contez eu prea mult in fata orgoliului unui astfel de ins.Dar EA?In insectar desigur ..va muri.Dar oare nu mor miliarde de insecte zilnic, nu am omorat si eu sute de tantari si alte lighioane?Ce daca, nu erau EA.O tinusem doua zile fara mancare si apa, era si ea un suflet chinuit.De fapt asta era tot ce conta.Am luat-o la fuga spre casa.Cand am ajuns, am verificat:TRAIESTE!.Am desfacut borcanasul si am pus-o pe pervazul de unde o luasem.Statea cuminte ridicand un piciorus.Statea.Nu am mai suportat si am suflat spre ea.Plecase…

Stateam acasa.Terminasem facultatea, facusem armata dar nu gaseam job.Asa ca stateam acasa.Mai aveam diverse drumuri prin oras sau pe la Bucuresti(“acasa” era atunci in Ploiesti pentru mine).Asa ca mai mult citeam sau ma uitam la TV toata ziua .Ceea ce nu era chiar asa de rau…doar ca ma apasa sentimentul inutilitatii si al ratarii.Dar rezistam si eu cum puteam(adica cand puteam rezistam iar cand nu, ma duceam sa ma plimb pana ma dureau picioarele….).Stateam acasa.Si citeam…Era vara si stateam cu geamul deschis(altfel n-ar fi intrat nici un tantar iar la miezul noptii m-as fi plictisit teribil…).La un moment dat m-am intors(canapeaua era langa fereastra…) si atunci am vazut-o… INSECTA statea pe pervaz linistita.Prea linistita.Si mult prea ciudata.Nu mai vazusem asa ceva pana atunci(e drept nici nu sunt un expert in insecte, cred ca exista o ramura a bi0logiei care se ocupa cu asta dar aspectul imi scapa…)Am luat-o in mana si nu a fost prea impresionataEu insa da..am cautat si am  gasit un flacon de medicamente din sticla, i-am gaurit dopul(sa respire) si am pus-o acolo…era ciudata, arata ca un dinozaur in miniatura.Un dinozaur din piese lego parea…un dinozaur verde, minuscul, dotat cu aripi de insecta.Nu se agita, nu vroia nimic(sau nu stia cum sa ceara), misca usor un piciorus si atat…Am luat atlasele si am cautat ceva asemanator:nimic!(pe atunci nu aveam net).Apoi am lasat-o in pace.Cnad a venit taica-miu de la munca i-am aratat-o si lui.Un pic indoit insa…ma temeam sa nu rada de mine sau sa-mi zica “pai bine mai, tu asta faci acasa, te uiti la muste?Eu cand eram de varsta ta eram dupa gagici…”

In urma acestei situatii nu aveam voie sa parasesc ograda(curtea..) fara o nuia in mana.Indeobste mi se punea in mana o nuia de alun care era insa facuta pe gustul celor mari…la nivelul meu, mi se parea mai mult o bata.E drept se folosea mai mult pentru manat vaca…eu stiam insa de la corectiile pe care mi le aplica bunica-mea ca nuiaua de salcie , flexibila ca un bici era mult mai usturatoare, desi e drept, nu prea rezistenta…asa incat imediat ce paraseam spatiul sigur al curtii, ochii imi umblau in toate directiile ca sa-mi imbogatesc arsenalul si cum niciodata nu poti fi suficient de pregatit strangeam aproape toate betele pe care le intalneam in cale….aveam nuiaua de alun ce s-ar fi dovedit o arma de cursa lunga, fiabila si rezistenta, nuiele de salcie ce lasau dungi rosii pe fundul copiilor(pe al unuia in mod sigur!) care usturau teribil, nuiele de plop, ineficiente insa impresionante(descurajau teribil adversarul!…) plus multe alte bete si betigase pe care le luam fie ca s-ar fi dovedit bune ca proiectile (un fel de ciosvarte) sau pentru ca aveau o rezistenta iesita din comun(deci de neinlocuit in lupta corp la corp).Asa se face ca in scurt timp dupa ce ieseam in lume purtam, cu tot mai mare greutate, un snop de bete.Oricat ar fi fost de mare nu imi venea sa renunt la niciunul iar gramada tindea sa creasca direct proportional cu distanta parcursa sau timpul petrecut afara…Atrageam bineinteles atentia cu snopul dar explicam raspicat ca le detin ca sa “nu ma muste canii”…si bineinteles eram incurajat in eforturile mele si chiar ajutat sa obtin noi si noi exemplare valoroase.Ca orice cursa a inarmarilor avea consecinte imprevizibile insa…desi cainii se retrageau la distanta sigura cand ma vedeau, bunica-mea avea tot timpul un arsenal impresionant cu care sa-mi tabaceasca fundul si asta numai datorita eforturilor mele!Iar cand ieseam primeam din nou in mana incomoda nuia de alun…asadar o luam de la capat!

Cand au decis ai mei sa-mi intrerupa exilul si sa ma aduca la “sanul familiei” a fost destul de dificil, cu multe eforturi din partea maica-mii si, desigur, cu multe ghionturi pentru mine ca sa fiu  convins sa nu mai strang betele de pe strada(in jungla citadina gaseam uneori si elementi de antena, mult superiori betelor rurale…) dar asta e o alta poveste….

Nimic decat o plimbare.Trebuia sa ma intalnesc cu cineva.O tipa.Dar asta nu conteaza…caci vroiam doar sa ies…ea vroia sa ne plimbam in parc…cum e sa primesti mesaj ca nu mai poate iesi tocmai cand esti in metrou?!In mod normal ar trebui sa fie “naspa”.Dar in mod cu totul anormal nu m-am simtit asa…in fapt nici nu prea o cunosc si nici nu stiu daca o sa ne mai vedem vreodata.Poate ii era rau de la atata stat prin baruri ca sa poata bifa o noapte de distractie(sunt oameni care daca intra in club isi inchipuie ca se distreaza pentru ca, nu-i asa, asta inseamna sa te distrezi);sau poate avea intalnire cu altul si cautase un pretext,  imi era complet paralel…Dar nu aveam chef sa merg acasa…sau cel putin, nu direct…Am iesit la Universitate si am pornit pe stradute, mai mult asa fara tinta;desigur, undeva in capul meu un fel de GPS incerca sa ma conduca acasa…dar mergeam automat pe strazile pustii, cascand ochii la casele invaluite in lumina apusului, la pisici, la caini, chiar si la puradeii murdari care ma evaluau competent(e rost de ceva ” malai “?…).Nu stiu exact pe ce strazi am umblat si asta imi place cel mai tare…imi place sa ma plimb pe strazi pustii…sa imi inchipui ca acum vad orasul asta pentru prima data…si imi place in timp ce fac asta sa ma gandesc la cei care au construit casele alea si care au trait candva…demult…ca intr-un film…stiu ca am ajuns pe strada Licurg, o surpriza placuta…sa stiu ca odata in acest oras a existat cineva care l-a apreciat.Eu cred ca e una dintre cele mai fantastice persoane care au existat!Si tot asa ba minunandu-ma de o arhitectura ciudata ba de lipsa de gust a alteia, cautand mereu umbra…am ajuns acasa.Candva imi propusesem sa fac in ficare zi ceva nou, de fapt nu nou in sine ci o noutate a senzatiilor imi propusesem atunci…si azi am reusit inca o data.

Din fericire eu nu mancam nimic anormal..ba chiar nu prea mancam in general, motiv pentru care si aveam o silueta de invidiat fapt care, in loc sa o bucure, o ingrijora pe bunca-mea de ma ducea una-doua la dispensar pentru vitamine si gama-globulina…Acolo ma astepta o tortionara grasa care imi facea fundul ciur cu respectivele produse.Ba mai vroia sa imi ia si temperatura iar modul in care Vladoaia(nu stiu daca era nume sau porecla dar asa ii zicea lumea…) facea lucru asta ar face un suflet sensibil sa empatizeze cu victimele lui Vlad Dracul.Nu este cazul meu, am rezistat eroic incurajat si de indemnurile bunicii-”Lasa ca stie doamna doctor, asa te faci mare!”Totusi faptul ca nu am crescut prea inalt o cam contrazice…in fine, cum stateam eu, asa, linistit la bunici, undeva in Muntii Vrancei, amenintat doar de doftoroaie si de venirile rare ale parintilor(se observa asemanarea cu linistea ciobanului vrancean in fata mortii) au existat cateva intamplari minore in viata satului:mai intai, intr-o iarna, doi ciobani au fost sfasiati de lupi chiar la marginea localitatii(probabil fiarele n-au mai suportat concurenta, localitatea fiind impanzita de braconieri) iar apoi un copil(un baietan, cum zicea bunicul…) a fost de asemenea sfasiat de cainii unei stane din apropiere(probabil, cainii “mai barbati” ai raposatilor, care  aveau probabil tulburari de comportament)..oricum una peste alta, o teribila spaima de patrupedele coltoase a cuprins tot satul si in special pe bunica-mea pentru mine(fiind asa de slab si jigarit, eram victima sigura!)…Va urma!